MAGDALENA MANTA HOȚOLEANU INSTRUCTOR YOGA PENTRU COPII YOGABEEZ

În primul rând vreau să-ți mulțumesc pentru că ai ajuns pe această pagină! Hai să facem cunoștință!

Am ajuns la statutul de instructor yoga pentru copii și mindfulness YogaBeez încet dar sigur. Mi- am descoperit vocația destul de devreme și am valorificat-o prin munca depusă cu pasiune cu copii, lângă copii, pentru copii…înconjurată de copii.

Am absolvit Colegiului Național Pedagogic din București și am predat în școala primară timp de opt ani.

La vârsta de 30 de ani m-am stabilit în Grecia( Atena) pentru a-mi întemeia familia. M-am dedicat în totalitate educației celor doi copii ( Anastasia și Filippos).

La începutul anului 2013 am luat cunoștință cu metoda Theta Healing® .Aceasta este o metodă educațională în cadrul căreia învățăm cum să avem o viață armonioasă , plină de împliniri și cum să trăim din nou cu pasiune și entuziasm ca în anii copilăriei noastre. De atunci, am aplicat tehnicile psihoterapiei energetice Theta Healing® și am înțeles că drumul vieții nu este prescris și se poate schimba.

În 2015 am participat la seminarul Theta Healing® cu Vianna Stibal, fondatoarea metodei Theta Healing® ,singura din lume care certifică Instructori. M-am decis să transmit această terapie energetică persoanelor care apreciază și respectă această metodă de vindecare fizică , mentală ,emoțională și spirituală precum și celor ce doresc să descopere scopul vieții lor.

Am predat limba română timp de 5 ani la Asociația Femeilor Românce din Grecia ,o comunitate românească din Atena care are ca obiectiv păstrarea și promovarea culturii și tradițiilor românești ,oferind astfel o identitate familiilor stabilite în Republica Elena.

Am absolvit cursurile de instructori yoga pentru copii în Atena cu Bryony Duckitt, fondatoarea YogaBeez Children’s Yoga .YogaBeez este o școală de formare de instructori yoga pentru copii și mindfulness (conștientizarea moment cu moment a gândurilor, emoțiilor, senzațiilor corporale și a mediului înconjurător) acreditată internațional.

Am absolvit Colegiul Național Sivitaneidio din Atena, cu specializare în estetică. În același timp, am studiat in Thailanda, Thai Yoga (RueSri Datton), masaj tailandez, Thai hot stone masaj, masaj tailandez facial .

Am experiență în Reiki (Usui gradul 2, Chakra, Kundalini și Tantra). Profesorul meu este binecunoscutul terapeut rus Boris Tichanovsky.

Împreună cu George Christodoulou Jagaro am fondat Centrul pentru Dezvoltare Personală și Terapie Alternativă ATHINEON FOS din Atena,Grecia.

Am fost norocoasă să întâlnesc oameni deosebiți, care m-au ghidat pe tot parcursul evoluției mele în toate aspectele vieții.

M-am întors în țară plină de speranță. Îmi doresc ca și oamenii de aici să fie fericiți , să trăiască cu pasiunea și entuziasmul din copilărie, să își descopere valorile inspirându-i cu iubire și compasiune pe cei din jurul lor .

Fii TU schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!